Descriere
Salata cu icre de crap si ceapa
Vă propunem în oferta noastră un produs alimentar de top, realizat după o rețetă pur tradițională – salata cu icre de crap si ceapa.
Salata de icre în orice fel este una dintre cele mai cunoscute și apreciate mâncăruri de pește.
Salata cu icre este produsul cel mai reprezentativ al Deltei Dunării, fiind nelipsită de la toate ospețele pescărești din zona, preparată dupa rețete vechi dunărești moștenite prin viu grai de la cei care și-au petrecut viața între valuri și năvoade unde timpul curge după ceasul sezoanelor de pescuit și după cotele Dunării.
Rețeta are origini grecești, și anume taramasalata, și a fost pusa în valoare de populația de naționalitate greacă din zona Dobrogei. De-a lungul timpului, salta cu icre de crap și ceapa a fost reinterpretată de către localnici și adaptată, asemenea și altor produse, în funcție de mirodeniile locale care se găseau din abundență în zonă.
Rețeta a fost preluată și îmbunătățită de locuitorii Deltei, în special a locuitorilor din Sulina, Tulcea, Sf. Gheorghe și Chilia.
Rețeta nou adaptată este net superioară ca savoare rețetei inițiale.
Despre Deltaica
Deltaica, prezentă pe piață încă din anul 2002, este o afacere de familie devenită în timp renumită datorită seriozității și atenției în realizarea produselor alimentare din pește și pe bază de pește.
Deltaica are ca scop promovarea pe plan național și internațional a reputației Deltei Dunării, a bunelor practici în materie de pescuit comercial, dar și cultivarea interesului pentru consumul variat în rândul populației a preparatelor din pește.
Deltaica vine în întâmpinarea noastră cu o gamă de produse gastronomice pescărești realizate pe baza rețetelor tradiționale deltaice vechi de peste 100 de ani.
Resursa principală utilizată ca materie primă este alcătuită din specii de pește de apă dulce, localizate în Delta Dunării și Marea Neagră, capturate responsabil.
Deltaica respecta strict legislația în vigoare și perioada de prohibiție a speciilor marine, cu respect pentru natură și ecosistemul acvatic.
Ingrediente salata cu icre de crap si ceapa
Icre de crap 29%, zeama de lamaie, ceapa 0.5%.
Produsul nu conține conservanți, coloranți sau alți aditivi.
Produs atestat traditional
Te invitam sa ne urmaresti si sa ne sustii si pe pagina noastra de Facebook si Instagram
Recenzii
Nu există recenzii până acum.